Cât de frumos este sportul!

iulie 5th, 2009 @

0


     Dacă renunţi, sau dacă nu mai te interesează meciurile de fotbal, începi să descoperi cât de frumoase sunt şi celelalte sporturi. Mă refer aici la tenis şi turneul de la Wimbledon. Au fost meciuri extraordinare – câteva exemple: Andy Murray – Stanislas Wawrinka, Andy Roddick – Lleyton Hewitt, Novak Djokovic – Tommy Haas, Andy Roddick – Andy Murray care sunt meciuri de colecţie în care jucătorii au impresionat cu jocul lor complet.


     Toate meciurile au culminat cu finala a doi jucători pe care eu îi simpatizez mult – Andy Roddick şi Roger Federer, înfruntare câştigată de jucătorul elveţian, care cu această ocazie redevine şi numărul 1 în ierarhia ATP. În acest meci am revăzut lacrimile lui Roger din meciurile cu spaniolul Rafael Nadal de la turneele Wimbledon 2008 sau Australian Open 2009, ale unui jucător care oricât de bine ar juca, nu reuseşte sa învingă. De data aceasta ele au fost vărsate de Andy Roddick, care a impresionat la acest turneu cu un nou joc, mult superior celui din anii trecuţi. Sper ca la US Open, turneu ce în 2009 va debuta pe 31 august şi se pare ca va fi transmis de Eurosport, să vedem din nou meciuri la fel de frumoase precum au fost până acum la celelalte trei turnee de Grand Slam.

Alte articole